Șeful Salvamont Argeș, despre șerpii veninoși din România: Viperele sunt la hibernare în această periodă a anului

Șeful Salvamont Argeș, despre șerpii veninoși din România:  Viperele sunt la hibernare în această periodă a anului
Publicat: 11/10/2016, 21:05

Șeful Salvamont Argeș îi sfătuiește pe cei care sunt mușcați de șarpe să evite pe cât posibil să se miște și să solicite ajutor pentru ca în cel mult 6 ore să li se administreze ser antiviperinic.

„De peste 30 de ani de când sunt salvamontist n-am auzit ca cineva să moară ca urmare a unei mușcături de șarpe. Există trei specii de vipere și șapte specii de șerpi neveninoși. Viperele sunt la hibernare în această periodă a anului. Totuși, este posibil ca fiul fostului ministru să fi fost mușcat de viperă, dacă medicul legist susține că bărbatul avea două înțepături în zona gambei. Mușcătura se prezintă ca două înțepături undeva cam la patru milimetri distanță. Posibil să nu fi urmat pașii necesari pentru a se salva și să fi avut și vreo afecțiune care să fi dus la apariția complicațiilor și ulterior la deces”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Sănduloiu.

Potrivit acestuia, vipera este „unul dintre pericolele muntelui”, dar care atacă doar dacă este provocat.

„Din ce știm noi, în cazuistica medicală românească nu a existat până acum deces survenit în urma mușcăturii de viperă, dar bineînțeles că poate să inducă o mulțime de stări de rău care pot agrava o stare anterioară a pacientului”, a adăugat șeful Salvamont Argeș.

Acesta a spus că a fost și el mușcat de viperă, în 1999, și a supraviețuit fără să facă vreun ser antiviperinic pentru că atunci nu avea cum să ceară ajutor la telefon.

„Nu aveam cum să cer ajutor. Mi-am stors buza, mi-am luat niște antihistaminice care reduc efectul simptomatic al mușcăturii, pentru că mușcătura are un efect alergic și mi-am continuat drumul”, a afirmat șeful Salvamont Argeș.

Potrivit acestuia, dacă o persoană este mușcată de viperă, trebuie să stoarcă zona în care a fost mușcată, să încerce să nu se miște și să aștepte ajutoarele.

Fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, Ion Vladimir Teodorescu, în vârstă de 43 de ani, originar din București, a fost găsit mort, luni, în casa de vacanță pe care o deținea în localitatea Corbeni din județul Argeș. Potrivit reprezentanților IPJ Argeș cei care l-au găsit pe au fost oamenii care se ocupau de îngrijirea locuinței. Aceștia le-au declarat oamenilor legii că Ion Vladimir nu ieșise din casă toată ziua, așa că au intrat cu forța în locuință, unde l-au găsit fără suflare și au alertat poliția.

Bărbatul ar fi vorbit duminică la telefon cu un prieten căruia i-a spus că are febră, dar că nu are în intenția să se ducă la spital. Mai mult, acesta povestise apropiaților că a fost în Munții Buzăului unde l-ar fi mușcat un șarpe.

Șefa Serviciului de Medicină Legală Argeș, Mihaela Popescu, a declarat că moartea lui Ion Vladimir Theodorescu a fost violentă, cauzată de șocul toxic generat de posibila intoxicație cu venin provocată de mușcătura de șarpe. Conform acesteia, fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, ar fi trăit dacă ar fi cerut ajutorul medicilor și i s-ar fi administrat ser antiviperin.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!